Expirat
Căutăm Manageri Vânzări Regionali care să identifice clienți noi și să mențină relații de lungă durată cu cei existenți, contribuind astfel la creșterea bazei noastre de clienți activi și a vânzărilor.
Știm că talentul și potențialul se găsesc în fiecare colț al Republicii, așa că dacă locuiești într-un raion sau sat și cauți un post de muncă alături de casa ta, fără a-ți lăsa familia, suntem aici pentru tine!
Indiferent dacă ai experiență în vânzări sau ești la început de drum, avem un program special pentru a forma un grup de Manageri de Vânzări începători. Noi te vom instrui pentru a deveni un Manager Regional Profesionist în Tehnica Agricolă.
Identificarea și atragerea de noi clienți pentru a extinde baza noastră de clienți;
Efectuarea de vizite în teritoriu pentru a contacta clienții potențiali;
Introducerea produselor companiei clienților noi din zona;
Evaluarea nevoilor și cerințelor clienților pentru a oferi soluții personalizate;
Îmbunătățirea relațiilor cu clienții existenți pentru a asigura loialitatea și satisfacția acestora;
Informarea clienților cu privire la oferte noi, prezentarea produselor;
Menținerea relației pînă și după vânzare;
Participarea activă la instruiri pentru a-ți îmbunătăți cunoștințele tehnice și abilitățile de vânzari;
Prezentarea la expoziții, evenimente și seminare pentru a atrage noi clienți și a promova produsele;
Colaborarea cu Vanzătorul Superior pentru a câștiga experiență și cunoștințe suplimentare în domeniu și a efectua cu succes primele vînzări.
Permis cat B;
Să ai studii superioare, medii (de dorit Agricultură, Transport);
Cunoști limba română și rusă;
Competențe digitale (Internet, Microsoft Office (Excel, PowerPoint, Word,Google Drive);
Sociabil. Fără frici de comunicare;
Să fii dispus să înveți și să cunoști bine produsul;
Nivel înalt de motivație pentru dezvoltare personală;
Dorința de a se dezvolta în continuare în domeniul Tehnicii Agricole și Vînzări;
Cunoștințe despre Tehnica Agricolă ar fi un beneficiu dar nu obligatoriu;
Să cunoști strategii de negociere, de prezentare și de creare a unei relații;
Gândire analitică și atenție la detalii;
Orientare puternică spre rezultate;
Inițiativă;
Prezentabilitate și aspect îngrijit;
Flexibilitate și rezistență la stres;
Abordare pozitivă în rezolvarea problemelor;
Receptivitate la critică și idei noi;
Responsabilitate și punctualitate.
Deplasări peste hotare (Germania , Italia, Polonia, Bulgaria);
Oportunitate de a creștere în carieră;
Laptop și telefon personal, internet, pachet telefonie cu minute nelimitate din contul companiei;
Mașină de serviciu;
Instruire și traininguri plătite de către companie, pentru a atinge nivelul de Vânzător Superior;
Suport în perioada de Integrare și adaptare. Ghidare personală de către un Manager superior regional;
Echipă unită. Conducător superior receptiv;
Cadouri. Team building.
Salariul atractiv, începand de la 10 000 lei Brut + prime și bonusuri KPI (în funcție de performanță ).
Program Flexibil. Lucru 50% la teren și 50% Oficiu, Luni - Vineri 8.30-17.30.