DMC Construction SRL
DMC Construction SRL

DMC Construction SRL

Joburi vacante

2

Despre companie

DMC CONSTRUCTION este o companie de construcții specializată în realizarea construcțiilor din beton și metal, finisărilor interioare și exterioare, precum și în montarea instalațiilor electrice și tehnico-sanitare.

Echipa noastră este alcătuită din specialiști cu experiență, astfel putem realiza orice lucrare la un nivel înalt de calitate. Fiecare proces tehnologic este monitorizat de inginerii noștri și apoi realizat de către profesioniști, astfel încât rezultatul să fie unul armonios, funcțional și practic.

Venim cu idei noi și o abordare complexă față de proiectele noastre, pentru ca în final să obținem reprezentarea vie a dorințelor dumneavoastră.

Oferim o gamă variată și completă de servicii, începând de la idee sau dezvoltarea unui concept imobiliar, până la implementarea acestuia la cheie. Dispunem de echipamente tehnice de ultimă generație, care ne permit să executăm chiar și cele mai sofisticate lucrări — pentru că detaliile contează.

Respectăm tradițiile și standardele înalte de calitate, pe care le combinăm cu ultimele inovații din domeniul construcțiilor. Lucrările noastre încorporează o imagine artistică unică și soluții funcționale. Clientul este sufletul proiectului, iar scopul nostru este să-i transpunem viziunea în realitate.

Dacă îți dorești să faci parte dintr-o echipă profesionistă, într-un mediu sigur și bine organizat, unde munca este apreciată și răsplătită corect, te așteptăm alături de noi! Oferim condiții de muncă excelente, salarii motivante și posibilități reale de dezvoltare profesională.

Aplică acum și construiește-ți viitorul împreună cu DMC Construction!

Beneficii

Decontarea transportului

Asistență relocare / găsire locuință

Program de mentorat

Mașină de serviciu

Recompensa performanțelor remarcabile

Telefonie mobilă și abonament

Creștere și promovare în carieră

Dezvoltare profesională continuă

Echipament individual de protecție

Joburi

De la 17.000 MDL

La DMC Construction, suntem în căutarea unui Maistru în Construcții motivat, dornic să învețe o meserie și să aibă un loc de muncă stabil. Suntem gata să investim în potențialul tău și să te sprijinim să crești profesional!Dacă ai studii în domeniul Construcțiilor și Ingineriei civile, noi avem un loc pentru tine – indiferent dacă ai experiență sau nu :)


Chișinău

2025-11-27

De la 30.000 MDL

Compania DMC CONSTRUCTION angajează Responsabil Tehnic în Construcții, cu experiență solidă în proiecte civile și industriale. Căutăm un profesionist cu expertiză tehnică și abilități de coordonare, care să asigure desfășurarea corectă a lucrărilor de execuție conform proiectelor, normativelor și legislației în vigoare.


Chișinău

2025-11-27

Pe hartă

Chișinău, Moldova